Zilele Orasului Piatra Neamt

Iun 22nd, 2010 | De | Categoria: NOUTATI

Piatra-Neamţ, la ceas de sărbătoare

Zilele Oraşului Piatra Neamţ 2010

Ediţia 2010 a Zilelor Oraşului Piatra Neamţ va avea loc între 24-27 iunie, cand pietreni isi vor sarbatorii si patronul orasului Sfântului Ioan Botezătorul.

Acesta este cel mai important eveniment al anului – momentul in care oraşul are ocazia de a se prezenta lumii: prin oamenii săi, prin stilul său de viaţă, prin realizările sale – toate adunate într-un eveniment unic creat pentru bucuria tururor.

În zona punte ştrand va fi amplasată scena pe care vor concerta nume precum Mioara Velicu, Laura Lavric, Floricică de la Munte, Mihai Trăistariu, Deep Central, Dj Sava & Raluca, Ladies, Alexandra Ungureanu & Crush, Costi Ioniţă, şi mulţi alţii. În fiecare zi, în deschiderea acestor concerte vor fi invitate la spectacol ansamblurile folclorice ale şcolilor de arte din judeţul Neamţ (cu sprijinul ISJ Neamţ şi al Colegiului Gh. Cartianu), precum şi cluburile de muzică şi dansuri din municipiul Piatra Neamţ.

Startul Zilelor Oraşului Piatra Neamţ va fi dat oficial de către primarul Gheorghe Ştefan joi, 24 iunie la ora 20:00 , urmând ca spectacolele să înceapă în fiecare zi la orele 17:00. Pietrenii sunt aşteptaţi însă pe tot parcursul zilei în zona punte ştrand unde vor fi amenajate terase şi vor fi organizate concursuri cu premii.

In aceeasi perioada in Piatra Neamt vor mai fi organizate o serie de evenimente sub patronajul Camerei de Comert si Industrie Neamt, partener al municipalitatii la aceasta sarbatoare: TÂRGUL DE ÎMBRACAMINTE INCALTAMINTE deschis la Mall Forum Center, Salonul Auto in spatiul amenajat la punte strand, iar in perioada 25-27 iunie, în P-ţa. Libertăţii (la turnul lui Ştefan cel Mare) suntem invitati la târgul de flori FLORA&GRADINA.

De asemenea, duminică 27 iunie, în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică şi Consiliul Judeţean Neamţ, în P-ţa. Ştefan cel Mare, începând cu orele 12:00 se va organiza Raliul municipiului Piatra Neamţ. Raliul are ca scop intensificarea educaţiei rutiere şi constă în două probe, de regularitate şi de îndemânare.

Serviciul Comunicare.

Tag-uri: , , , ,

Scrie un comentariu