Calistrat Hogaş

Sep 17th, 2012 | De | Categoria: Personalitati

HOGAŞ, Calistrat (19 apr. 1847, Tecuci – 28 august 1917, Roman; reînmormântat în Piatra Neamţ), profesor, scriitor.

Fiul cel mai mare al protopopului Gheorghe Dimitriu şi al Marioarei (n. Stanciu). Primii ani de şcoală îi face cu un călugăr, după care urmează „Şcoala publică” din Tecuci. Aici, institutorul George Nicoleanu îi schimbă numele de familie din Dimitriu în Hogaş, după numele bunicului. Absolvent al şcolii primare, cu calificativ, „eminent”, în 1859. Din 1860, la recomandarea ispravnicului de Tecuci, „stipendis” la Academia Mihăileană din Iaşi, unde se afirmă ca elev foarte bun, reuşind să se distingă între colegi, viitoare mari personalităţi ale culturii româneşti, precum: Vasile Conta, Alexandru Lambrior, Gheorghe Panu şi A.D. Xenopol. A avut ca profesori majoritatea dintre ei, provenind de la Universitatea din Iaşi – Grigore Cobălcescu. Titu Maiorescu, V.A. Urechia. George Mârzescu, Ştefan Miele ş.a. Absolvent al Academiei Mihăilene „Liceul naţional”, în 1867. Pe 28 septembrie a aceluiaşi an. se înscrie ca „bursier” la Facultatea de Filosofie şi Litere din Iaşi, secţia literară. Pasiune pentru clasicii literaturii universale, studiind cu mult interes scrierile lui Dante, Ariosto, Tasso, Rousseau, Voltaire. Cervantes etc.

După doi ani de studii universitare, la 20 septembrie 1869, a fost numit profesor „de parte literară” la Gimnaziul din Piatra Neamţ, prezentându-se la post la 29 noiembrie 1869. Ca profesor, aşa cum îl caracterizează Dimitrie Hogea (în Amintiri. Din trecutul oraşului Piatra Neamţ. Institutul de Arte Grafice „Record”. Piatra Neamţ, 1936, p. 185), „era un spirit viu, minte ageră şi energic până la severitate. Cursurile sale le preda cu acea metodă, care i-a rămas proprie în lunga lui carieră de profesorat; conducând şcoala – căruia îi inspirase, ca director atâta disciplină şi demnitate – cam rare ori s-a mai văzut”. Intrând în conflict cu autorităţile locale, la 2 octombrie 1877 i s-a luat direcţia gimnaziului, dându-i-se Iui Ion Negre, iar la 6 iunie 1878, Primăria Piatra Neamţ, prin adresa nr.2010 îl revocă definitiv din profesorat, conform Ord. nr.5116 emis de Ministerul Instrucţiunii Pu¬blice. Aşa cum rezultă din documentele vremii, se făcea vinovat pentru că „lupta alături de profesori contra reducerii salariilor, luase parte la o manifestaţie contra puternicilor zilei şi pentru că atacase într-un ziar politic local (Corespondenţa provincială – n.n.) pe primarul Gr. Isăcescu, pentru amestec în viaţa şcolii”.

La 17 ianuarie 1871, s-a căsătorit cu Elena Gheorghiu, cununia civilă oficiindu-se în Piatra Neamţ. Trei ani mai târziu, în 1874, debutează ca poet, în nr.5 al ziarului „social, economic, comercial, ştiinţific şi literar” – Corespondenta provincială, cu poezia Legenda lăcrămioarei. Tot în această publicaţie, scoasă de Constantin Andrieş, i-au apărut şi alte legende despre flori, reproduse în scurt timp în Ghimpele din Bucureşti. înaintea destituirii din învăţământ. în primăvara anului 1878, împreună cu câţiva intelectuali de orientare liberală, scoate la Piatra Neamţ ziarul Situaţiunea, în care publică articole de atitudine, vizând corupţia şi abuzurile autorităţilor locale’ Pleacă la Tecuci, unde predă istoria şi geografia, la gimnaziul real comunal (1878 – 1880). La 1 septembrie 1880, a fost mutat, la cerere, „ca profesor de istorie” la Şcoala normală de Băieţi „Vasile Lupu” din Iaşi. În casa lui Gruber, profesor de renume al Şcolii ieşene, cunoaşte pe N. Beldiceanu, Constantin Miile, Artur Gorovei şi Ion Creangă. In 1881, revine în Piatra Neamţ, ca director al gimnaziului. Face cunoştinţă cu I.L. Caragiale, revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava. La 10 aprilie 1881 apare la Piatra Neamţ Revista ştiinţifică şi literară, începând cu 10 mai gurând printre redactorii publicaţiei. Adevăratul debut literar a fost marcat de publicarea în Asachi (nr.3, iulie 1882) a unor fragmente din Amintiri din o călătorie ultimul, în nr. 13, noiembrie 1884). Le reia şi le continuă în Arhiva (1893 – 1902), revista lui A.D. A.D. Xenopol.

In anii următori, profesor şi director, la Gimnaziul din Alexandria, Teleorman (1886 – 1891); Gimnaziul „Roman Vodă” din Roman (1891 – 1899); Liceul Internat unde activează şi ca director adjunct, iar apoi ca director din 1905; având colegi pe j. Ibrăileanu şi Vasile Bogrea. Apariţia Vieţii româneşti, constituirea grupării în jurul revistei şi prietenia cu G. Ibrăileanu joacă un rol decisiv în cariera scriitorului: intre 1907 – 1912 publică aici În munţii Neamţului şi alte note de drum. Dintre foştii săi elevi, deveniţi mari oameni de cultură, amintim: I.I. Mironescu (Tazlău), Iorgu Iordan (Tecuci), D. Guşti, Mihai Ralea, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Victor Ion Popa, Demostene Botez, M. Sevastos etc. Pensionat în 1912; în 1915 se mută în Piatra Neamţ, iar în 1916, locuieşte în Roman. Trece în eternitate, la 28 august 1917, în Roman, iar la 8 octombrie a aceluiaşi an, a fost reînhumat, în Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ.

In Viaţa românească a mai publicat lucrările: Părintele Ghermănuţă, Singur, La Tazlău, Cuconu Ioniţă Hrisanti, Cucoana Marieta, Gheorghe Panu, La Pângăraţi, Spre Nechit, Din veacul trecut ş a. (1907- 1912). Pe drumuri de munte, apărut în Editura Viaţa românească, 1912, din cauza greşelilor de tipar n-a putut fi pusă în vânzare. în 1921, sub titlul Pe drumuri de munte. Editura „Viaţa românească” publică scrierile sale, în două volume, ultimul cu o prefaţă semnată de ‘•fihail Sadoveanu. Povestitor plin de farmec şi înclinat spre consemnarea gesturilor argi, teatrale. Considerat „exploratorul” clasic al Munţilor Neamţului, pe care i-a prezentat sub semnul mitologicului şi „colosalului”, îmbinând livrescul cu pitorescul, viziunea parodică şi umorul.
I s-a acordat postum Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1922), iar în 1995, a fost desemnat Cetăţean de Onoare (post – mortem) al municipiului Piatra Neamţ.

SURSA: CONSTANTIN PANGRATI – Dicţionarul oamenilor de seamă din Judeţul Neamţ – Editura Crigarux, Piatra Neamţ 1999, pag.108-109

Tag-uri: , , , , , , ,

Scrie un comentariu