Biserica „Schimbarea la Faţă” din Văleni – Piatra Neamt

schimbarea.la.fata.piatra.neamt


Biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” din Văleni- Piatra Neamt face parte dintre acele monumente care împletesc o îndelungată existenţă istorică şi calităţi constructive deosebite, cu valori artistice practic inestimabile.

Din punct de vedere arhitectural, nu exagerăm cu nimic dacă o calificăm ca una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii în lemn din Moldova (întreaga construcţie, realizată din bârne şi scânduri groase de brad şi stejar, trădează o mână de virtuos care a fixat în fiecare element component multă precizie, pricepere şi imaginaţie. Este de tipul bisericilor cu plan simplu în formă de navă, fără sânuri laterale şi cu altarul pentagonal, clopotniţa, separată, aflându-se în imediata apropiere, spre sud. Acoperământul de şindrilă îmbracă întreaga construcţie în mod uniform, fără a sublinia decât prezenţa altarului.


Interiorul este împărţit în pronaos şi naos cu altar, pridvorul de la apus constituind un adaos mai nou. Chenarele ferestrelor şi cel al uşii de la intrare sunt ornamentate cu încrustaţii dense care alcătuiesc motive geometrice de o meticuloasă execuţie. în plus, la uşă, frecventul decor al şnurului în relief reproduce simbolic torurile vechilor portaluri interioare ale bisericilor lui Ştefan cel Mare.


Boltirea pronaosului este rezolvată într-un mod foarte original, mai ales în ceea ce priveşte susţinerea. Principiul specific moldovenesc ai îngustării succesive a suprafeţei de susţinere a boitei nu se mai realizează în acest caz printr-o îmbinare de arce drepte sau oblice, ci cu ajutorul unor trepte de formă poligonală, ale căror dimensiuni se reduc în partea-superioară.
Naosul este boltit “en berceau”, având aspectul unui semicilindru longitudinal; întrerupt spre răsărit de bolta altarului şi sprijinit indirect cu ajutorul unor grinzi care preiau o parte din presiunea exercitată asupra pereţilor laterali.


Catapeteasma actuală este de dată recentă, cea veche neavând nici pe departe forma tradiţională. În locul fundalului de lemn sculptat care separă naosul de altar şi pe care sunt zugrăvite scenele şi portretele riguros stabilite prin canoane, aici se aflau cinci rânduri de icoane de lemn, fără a respecta o succesiune prestabilită.


Aceste icoane însă, în marea lor majoritate, aveau o valoare istorico-artistică deosebită, semnalată ca atare de toţi acei care şi-au propus să le cerceteze şi în primul rând de cunoscutul istoric de artă l.D. Ştefănescu în lucrarea intitulată “Comoara de artă de la Văleni – judeţul Neamţ. Era vorba de cel puţin trei grupe de icoane distincte ca stil şi chiar ca structură plastică, executate pe bucăţi de scândură atent pregătite cu glet de ipsos. Din punct de vedere cronologic ele acopereau în întregime secolele XVI şi XVII iar ca factură artistică multe dintre ele se impun printre cele mai reuşite creaţii ale genului iconografic.


Toate icoanele vechi existente în biserica de la Văleni au fost preluate de Mitropolia Moldovei pentru a li se asigura securitatea şi buna conservare. în afară de acestea, multe altele s-au păstrat la Mănăstirea Văratic, la Agapia, Bistriţa şi Mănăstirea Neamţ, astăzi fiind cunoscute peste 150 de icoane a căror provenienţă trimite la Văleni, fără a mai socoti pe cele răspândite în colecţiile particulare.


Marele număr de icoane, unitatea lor stilistică şi continuitatea cronologică îndreptăţesc presupunerea că la Văleni a funcţionat, timp de peste două veacuri, o prestigioasă şi rodnică şcoală iconografică. Este mai puţin important de ştiut astăzi dacă aceste valoroase creaţii de artă feudală se datoresc maicilor care semnează inscripţiile de donaţie existente sau unor zugravi – cu siguranţă locali – care lucrau pentru această mănăstire. Ceea ce interesează în primul rând este atestarea certă a unui proces de creaţie organizat şi de lungă durată, atât de fructuos din punct de vedere valoric.


In afara icoanelor, care la un moment dat acopereau nu numai catapeteasma ci şi întreaga suprafaţă a pereţilor interiori, reproducând pictura “al fresco” a unei biserici de zid, se cuvine amintit şi tripticul ctitorilor întocmit în timpul lui Ieremia Movilă şi refăcut în 1839. Este o piesă de mare valoare artistică datorită miniaturilor originare din secolul al XVI l-l ea, dar care constituie şi o importantă sursă de informare cu privire la trecutul acestui aşezământ monahal.
Se crede că o primă bisericuţă de lemn s-ar fi ridicat la Văleni prin bunăvoinţa lui Petru Rareş. Aceasta este refăcută şi înzestrată de Alexandru Lăpuşneanu care, la 21 decembrie 1560, dă un hrisov de întărire pentru un teren măsurat la două aruncături de săgeată în jurul mănăstirii constituite aici. După această dată, Schitul de maici de la Văleni apare ca beneficiar ai mai multor acte de danie fie sub denumirea de “Mănăstirea Peste Vale”, fie sub aceea de „Mănăstirea de la Vânătorii Pietrei”, fiind confundată cu un alt lăcaş de cult din vechiul târg medieval. Printre voievozii care au susţinut consecvent acest aşezământ s-au numărat Petru Şchiopul şi mai ales leremia Movilă care – după evenimentele din 1600 când mănăstirea este prădată şi incendiată – reface biserica, adăugând noi danii şi înlesniri.


Sub Mitropolitul Veniamin Costachi, Mănăstirea Peşte Vale ş trecut sub ascultarea Mănăstirii Văratic, dar în 1821 este din nou devastată cu prilejul reprimirii mişcării eteriste. În timpul acestor tragice evenimente mănăstirea are mult de suferit, pierzând mai toate odoarele din metal preţios. Din fericire, icoanele – care constituiau un adevărat tezaur – nu au prezentat nicI un irteres pentru jefuitorii otomani, ştiut fiind că preceptele Coranului interziceau folosirea figurilor umane în cultul islamic.


După 1848, când daniile domneşti s-au redus constant, a scăzut mereu numărul maicilor şi numele Mănăstirii Văleni va apare din ce în ce mai rar în documentele vremii şi în viaţa spirituală a £onei, vechiul aşezământ monahal străbătând până în zilele noastre ca simplă biserică parohială.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , ,