FILMUL DE PIATRA EDIŢIA 2.5


Ediția „2.5” a festivalului Filmul de Piatra aduce publicului nemțean câteva filme de lung-metraj, precum și concerte și concepte inedite.

Printre filme, se remarcă o proiecție în avanpremieră a celui mai proaspăt premiat film românesc, Din dragoste cu cele mai bune intenții în regia lui Adrian Sitaru. Filmul a fost premiat în urmă cu o săptămână cu premiul de regie și cel pentru interpretare masculină (Bogdan Dumitrache) la festivalul de film de la Locarno și nu a avut încă nici o proiecție în România, unde va fi lansat la toamnă. Din distribuția filmului face parte și Alina Grigore, tânără actriță din Piatra Neamț.

În program se mai regăsesc două dintre cele mai premiate filme românești din ultimul an: Periferic, debutul în lung-metraj al regizorului Bogdan George Apetri, născut în Piatra Neamț, și Morgen, regizat de Marian Crișan, propunerea României pentru Premiile Oscar din 2012.

Publicul va mai putea urmări două documentare românești: Constantin și Elena (regizat de Andrei Dăscălescu) și The Shukar Collective Project, un documentar produs de HBO și regizat de Matei-Alexandru Mocanu despre fuziunea dintre muzica țigănească tradițională și cea electronică.

La capitolul filme străine, Filmul de Piatra și Independența Film au lăsat fanii de pe Facebook ai festivalului să aleaga două titluri, acestea fiind De partea cealalta al lui Fatih Akin și Neprețuit al lui Pierre Salvadori, cu Audrey Tautou.

Ultima mare surpriză din programul de filme este O zi din viață (Life in a Day), un experiment inedit marca Ridley Scott, bazat pe materiale video filmate de oameni din toată lumea, în aceeași zi: 24 iulie 2010. Filmul este oferit de Transilvania Film, și va putea fi urmărit la Piatra Neamț la numai o lună dupa premiera mondială.

Pe lângă filme, cele trei zile de festival vor aduce pietrenilor mai multe surprize: un concert Robin and the Backstabbers, o petrecere cu Matze, un concert folk, conceptul Art in Motion – un autocar cu etaj transformat în cafenea culturala, unde se vor organiza tot felul de evenimente pe parcursul zilei și echipa Allkimik, care va realiza, in cele trei zile de festival, fotografii pe sticla, printr-o tehnică similară celei din secolul XIX. Fotografiile vor fi expuse până în ultima zi în cafeneaua festivalului.

Festivalul se va desfășura în două locații principale: în curtea Colegiului Național Calistrat Hogaș, unde va fi instalată cafeneaua mobilă și unde vor avea loc proiecțiile și evenimentele în serile de vineri și sâmbătă, și pe vârful muntelui Cozla, unde va avea loc concertul „Folk la apus” și proiecția filmelor de duminică seara. Plimbarea cu telegondola va fi gratuită duminica de la ora 19:00 până după proiecții.

Ediția 2.5 a festivalului Filmul de Piatra este organizată de echipa Filmlab, cu sprijin logistic și financiar de la Primăria Piatra Neamț și cu ajutorul a numeroși parteneri.
Programul complet poate fi consultat și pe www.filmuldepiatra.ro.

Program Ediția 2.5

VINERI
12:00 – 20:00 Art in Motion
20:00 Din dragoste cu cele mai bune intenţii [2011, r. Adrian Sitaru]
22:00 Constantin şi Elena [2009. r. Andrei Dăscălescu]
00:00 De partea cealaltă [2007, r. Fatih Akin]

SÂMBĂTĂ
12:00 – 19:00 Art in Motion
19:00 Concert Robin and the Backstabbers
20:00 Morgen [2010, r. Marian Crişan]
21:30 Nepreţuit [2006, r. Pierre Salvadori, cu Audrey Tautou]
23:30 The Shukar Collective Project [2010, r. Matei-Alexandru Mocanu, cu Matze]
01:00 Afterparty cu Matze

DUMINICĂ
12:00 – 18:00 Art in Motion
19:00 – 20:00 Folk la apus
20:00 Periferic [2010, r. Bogdan George Apetri]
22:00 Life in a Day [2011, r. Kevin Macdonald, prod. Ridley Scott]

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.