BRAUNER VICTOR

BRAUNER VICTOR (15 iunie 1903 Piatra Neamț -12 martie 1966, Paris) pictor, sculptor, grafician.

Primele clase in orasul natal. In 1912, isi insoțeste familia la Viena. Din 1916 până în 1918 invaţă la Şcoala Evanghelică din Brăila. Incă de copil, interesat de ocultism şi spiritism, practicate de tatăl său, medic, dar şi de zoologie. In 1921 se consacră
Pentru o scurtă perioadă Scolii de Belle Arte din Bucureşti iar prima sa expoziție are loc in 1924, la Galeria Mozart. Se alătură prietenului său din Brăila, Ilarie Voronca adeptul „picto-poeziei”, in scoaterea revistelor avangardiste „75 H.P ” si „Integral” indemnand la adoptarea în literatură a limbajului plasticii moderniste ( impreună cu Marcel lancu şi romaşcanul M. H. Maxy). Autor al unui manifest despre „Supraraționalism”. In aprilie 1928, impreună cu Sasa Pană, Stephan Roll, Geo Bogza, M H. Maxy şi Brunea-Fox, realizează revista Unu, până în 1931. unde îi apare o serie şocanta de reproduceri. Cu prilejul unei călătorii la Paris, în 1930, îi cunoaşte pe B. Fondane, Constantin Brâncusi, Yves Tanguy prin care pătrunde in lumea boemei artistice. Din 1931 dateaza premonitoriul «Autoportret fără un ochi”, iar din 1932 este recunoscut pe deplin în cercurile suprarealiste. Andre Breton scrie introduce ea pentru prima sa apariție la Galeria Pierre (1934), anul celebrelor lucrări
„Puterea de concentrare a d-lui K” şi „Straniul proces al d-lui K”. Reîntors la Bucureşti în 1935 devine membru al Partidului Comunist, aflat în ilegalitate, dar se retrage in 1936 la aflarea atrocităţilor din lagărele de muncă forţată din Uniunea Sovietică.
Revenit la Paris, în 1938, îşi pierde ochiul stâng, într-un scandal consumat în atelierul lui Oscar Dominguez („cel mai important şi mai dureros moment din viaţa mea”). Urmează perioada picturilor somnambul-erotice, de o imagine himerică, licantropică şi alchimică, din ciclul „Himera” (1941). In timpul războiului, se refugiază în Pirinei, apoi în Alpii Elveţieni (1942) unde, realizează o serie de „lumânări desenate”, inspirate de crestele muntoase şi pictate cu cafea şi ulei de nucă, în relief, pe ceară (cum ar fi „Portretul lui Novalis”, „Omul ideal” sau ithiphalica sculptură »Număr” – 1942-1943). Ciclul de inspiraţie hermetică „Conglo-meros” (1941-1945) vrea să demonstreze că alchimia, magia şi tarotul deduc „multiple realităţi”. Reîntors la Paris, în 1945, îşi reia activitatea şi şapte pânze ale sale (între care „Leul”,„Lumină”, „Libertate”) vor produce vâlvă cu prilejul expoziţiei din 1947, la Galeria Pierre Loeb, în acelaşi an cu participarea la Marea Expoziţie Internaţională a Suprarealismului, la Galeria Maeght, unde textele catalogului său şi, mai ales, „Suveran al impărăţiei mitului personal”, semnat Rotciv Renuarb, marchează punctul culminant al succesului. Curând va fi exclus din Grupul Suprarealist, din cauza refuzului de a¬-si denunţa prietenul Roberto Matta. Urmează ciclurile autobiografice „Victorii”, „Onomatomania”, „Penetraţii psihologice”. In 1953, lucrează în atelierul de olărit al lui Georges Ramie, la Vallauris, în apropiere de Cannes, unde realizează complicate lucrari de ceramică. Din 1961, lucrează la Varengeville, lângă Dieppe. In 1966, anul morţii sale, este preferat să reprezinte Franţa, cu o sală întreagă de pânze, la Bienala de la Veneţia. Multe din lucrările sale au fost donate Muzeului Naţional de Artă Modernă din Paris (astăzi Centrul Georges Pompidou). Considerat creator al unei metafizici originale, în care straniul şi grotescul se împletesc într-un „coşmar virtual, de bologie dantescă” (Cristian Livescu), cu siluete hâde, kafkiene, sugerând■ ontologia unei „conştiinţe spionate” (Alain Jauffroy), ameninţată de crepuscul.

SURSA: CONSTANTIN PANGRATI – Dicţionarul oamenilor de seamă din Judeţul Neamţ – Editura Crigarux, Piatra Neamţ 1999

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.