Colecţia Regală de argint şi metal comun a Muzeului Naţional Bran | Piatra Neamt, 21 noiembrie 2014 – 18 februarie 2015 – Muzeul de Istorie şi Arheologie

afis-colectia-regala-de-argint-si-metal-comun-a-muzeului-national-bran-2014


Muzeul de Istorie si Arheologie va invita vineri, 21.11.2014, incepand cu ora 10.00 la sediul Muzeului de Istorie si Arheologie Piatra-Neamt la manifestarile dedicate Aniversarii a 80 de ani de activitate a Muzeului de Istorie si Arheologie respectiv Zilei Nationale a Romaniei.


Cu acest prilej incepand cu orele orele 13:00,in sala de expoziţii temporare va avea loc vernisajul expoziţiei Colecţia Regală de argint şi metal comun a Muzeului Naţional Bran (prezintă Dr. Mihaela-Cristina Verzea şi Dr. Narcis Dorin Ion).Expozitia va fi putea fi vizitata in perioada 21 noiembrie 2014 – 18 februarie 2015.


Colecţia de argint şi metal comun a Muzeului Naţional Bran, de o mare diversitate tipologică, se constituie din câteva sute de piese reprezentative pentru arta prelucrării metalelor în atelierele ruseşti, germane, englezeşti, orientale, persane, atelierele transilvănene şi din Ţara Românească, începând din sec XV până în deceniul III al sec. XX.


Obiectele de artă decorativă, obiectele utilitare, cele de cult, minicolecţia de ceasuri, bijuterii realizate din argint, bronz, fier, alamă argintată, cositor, varietatea tehnicilor de prelucrare a metalelor (turnarea, presarea, ciocănirea, decuparea, gravarea, cloisonné-ul, niello, emailarea, cizelarea), bogăţia şi rafinamentul decorurilor fitomorfe, geometrice, scenele religioase, mitologice, caboşoanele, toate conferă patrimoniului din reşedinţa regală o certă valoare artistică şi documentară.


O mare parte a acestor piese de patrimoniu pot fi admirate la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra-Neamţ într-o expoziţie care grupează peste 130 de obiecte ce recompun o istorie a artei prelucrării metalului pe parcursul a peste cinci secole. Exponatele au fost selectate pe criterii de reprezentativitate, după varietatea formelor, bogăţia decorativă, diversitatea atelierelor în care au fost realizate. Principala creatoare a colecţiei castelului Bran a fost Regina Maria, ceea ce ne oferă garanţia calităţii şi însemnătăţii acestei expoziţii temporare.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.